● Modelul statistic din raport explică 79% din variația scorului lui Călin Georgescu la primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024.
● PSD și PNL au pierdut 40% din voturile pe care le-au obținut la alegerile europarlamentare, în special în mediul rural. Printre motive: erodarea PSD și dezintegrarea sprijinului PNL prin rămânerea la guvernare, contextul internațional nefavorabil pentru partidele în funcție.
● Colapsul blocului PSD-PNL a avantajat în principal blocul anti-sistem suveranist și mai puțin pe cel liberal. O scădere de 1% a scorului PSD-PNL față de europarlamentare crește scorul lui Georgescu cu 0.58% și al lui Lasconi cu doar 0.15%. Credențialele anti-sistem ale Elenei Lasconi și USR sunt mai puțin credibile decât cele ale lui Călin Georgescu.
● Călin Georgescu a devenit peste noapte exponentul blocului suveranist
○ Reprezintă 55% din totalitatea voturilor acordate candidaților suveraniști;
○ Beneficiază de excluderea lui Șoșoacă din cursă: 1% obținut de SOS într-un UAT la europarlamentare duce la 1.46% pentru Georgescu în același UA T;
○ Beneficiază de scăderea AUR: o scădere de 1% a AUR într-un UA T față de uroparlamentare îi crește lui Georgescu scorul cu 0.58% în același UA T.
● Creșterea lui Georgescu a venit pe fondul moderării lui Simion din ultima perioadă, în încercarea de a-și mări bazinul electoral. De asemenea, acuzațiile de blat cu PSD, fie ele adevărate sau nu, l-au erodat în ochii electoratului suveranist.
● Ne putem aștepta la o re-radicalizare AUR, în condițiile în care este concurat (cu succes) de la extrema și mai de dreapta a spectrului politic.
● Pentru turul II, Lasconi este dependentă de mobilizarea alegătorilor urbani. Candidata USR câștigă cu 4.13% mai mult într-un UA T urban decât într-unul rural.
● Pentru a putea câștiga turul II, Lasconi are nevoie și de un transfer semnificativ de voturi de la alegători non-suveraniști, inclusiv cei 1,769,760 de votanți Ciolacu.
● Având în vedere prăbușirea scorului PSD-PNL și mobilizarea electoratului anti-sistem, relevată și de această cercetare, rămâne o întrebare liberă dacă Lasconi ar beneficia mai mult de un sprijin informal din partea PSD, decât de o susținere publică, asumată, care i-ar reduce și mai mult credențialele anti-sistem.